Cautare service
szervízes ember
  
Küldés Nyomtatás

Se înverzește și Mitsubishi

Se înverzește și Mitsubishi
Mitsubishi a rămas puțin în urmă, dar acum fabrică și el o mașină hibrid.

Protecția mediului primește un rol tot mai important în industria de automobile, iar reducerea emisiilor poluante devine un factor determinant  nu numai pentru producători ci, mai ales, pentru cumpărători. Producătorii din Asia fabrică de mult astfel de automobile dar Mitsubishi a rămas puțin în urmă în acest sens.

 

Alături de Toyota și Nissan, în curând și Mitsubishi va avea mașină hibridă, cel puțin asta reiese din faptul că în cadrul Salonului Auto de la Tokyo a  fost prezentată o astfel de  mașina concept, care la prima vedere pare a fi una futuristică.

 

Această mașină a viitorului, XR-PHEV Concept, este proiectată cu un motor cu antrenare electrică de 160 cai putere și unul cu ardere internă de 1,1 litri și o putere de 100 CP, astfel încât nimeni nu va putea fi nemulțumit de puterea mașinii.

Bineînțeles, mașina va putea funcționa și în mod exclusiv electric și va putea fi încărcată de la rețea. În plus, pe acoperișul mașinii este amplasat și un panou solar, dar cu o capacitate redusă, adecvat doar pentru încărcarea telefonului mobil, nu și pentru încărcarea bateriilor. Cu toate acestea intenția producătorului de a profita de beneficiile energiei regenerabile este una lăudabilă.

 

Comparativ cu aspectul futuristic al acestei mașini de concept, interiorul cu patru locuri este mult mai tradițional, dar, cine știe, poate până la fabricarea în serie vor interveni modificări și în acest sens.