Mașinile germane se vând bine
Cel puțin în ceea ce privește numărul mașinilor germane, deoarece acestea au fost vândute foarte bine în primul semestru. Să începem cu un record: consernul Volkswagen nu a vândut încă atâtea mașini, cât a vândut în primul semestru al anului 2013. E adevărat, că creșterea a încetinit puțin: în timp ce în primul semestru al anului 2012, comparativ cu perioada similară al anului precedent creșterea vânzărilor a fost de 10,2%, acuma creșterea a fost de numai 4,4%. Cea mai importantă piață a consernului este China, unde creșterea a fost de 19,4%, în schimb vânzările din Europa au scăzut cu 7%.
Audi a crescut de asemenea vânzările, comparativ cu aceeași perioadă din prima jumătate a anului: în cazul lor creșterea este de 6,4%, asta însemnând 780.500 de mașini vândute. Și în cazul lor piața din China este cea mai importantă piață, dar, de exemplu și în Marea Britanie a crescut cererea pentru marca Audi.
De asemenea și BMW a doborât propriul său record: în primul semestru, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, au crescut vânzările cu peste 6%, asta însemnând un număr de 954.500 unități. Nici nu trebuie să mai spunem, că și în cazul lor piața din Asia a fost determinantă, unde vânzările au crescut cu 14,4%.
