Hyundai și Kia vor să lanseze 26 de modele „verzi”
Așa se explică de ce reprezentanții companiei au anunțat că până în 2020, Hyundai, vrea să lanseze 26 de modele ecologice.
Potrivit jurnaliștilor de la Automotive News, Hyundai Motor Group pregătește 12 modele hibrid, șase plug-in hibride, două vehicule 100% electrice și două modele pe celule de hidrogen.
În acest moment, singurul model de serie care foloseşte hidrogenul pe post de combustibil este Toyota Mirai, iar acesta este disponibil doar în câteva ţări.
Dacă această mișcare strategică a celor de la grupul coreean va avea succes, Hyundai și Kia ar putea produce mai bine de 300.000 de vehicule electrice până în 2020. Ca o comparație, în 2015, cele două au vândut 43.000 de astfel de vehicule.
Din totalul de 26 de modele „verzi" cei de la Kia vor fi responsabili de 11 dintre acesta. Primul trecut pe această lista este crossover-ului Niro, în timp ce Hyundai se va concentra pe cea de-a patrulea model din gama Ioniq.
