Chris Evans renunță la Top Gear, iar BBC nu caută un înlocuitor
Decizia nu a luat pe nimeni prin surprindere, întrucât acest sezon a fost un fiasco pentru televiziunea de stat britanică.
Valorile de audiență au scăzut masiv, colegii nu l-au suportat pe Chris Evans, iar singura soluție a fost demisia. Totuși, este bine că lucrurile au venit natural, Evans fiind cel care a decis să plece. Cel puțin așa ne-a lăsat nouă impresia.
„Mi-am dat toată silința, dar uneori nu este suficient. Echipa este extraordinară și le urez tot binele", a scris Evans pe contul său de Twitter.
"Chris e de părere că oamenii potriviți rămân în emisiune, atât pe partea de producție, cât și pe partea de prezentatori. Ei vor duce mai departe sarcina de a face din Top Gear cea mai urmărită emisiune de televiziune din lume", a declarat Mark Linsey, directorul BBC Studios.
