Audi prezintă noul motor V6 diesel de 3,0 litri și 272 CP
Motorul va fi disponibil în două versiuni de putere: 218 CP și 272CP. Astfel, comparativ cu generația precedentă, noul 3.0 TDI dezvoltă cu 14, respectiv 27 CP mai mult.
În funcție de modelele pe care va fi montat, noul motor V6 de 3,0 litri și 272 CP va produce un cuplu maxim de până la 600 Nm, cu 50 Nm mai mult decât versiunea precedentă de 245 CP. În plus, în ciuda creșterii de putere și cuplu, Audi spune că noul 3.0 TDI este cu până la 13% mai economic decât predecesorul său.
Noul V6 diesel satisface normele de emisii poluante Euro 6, mulțumită unui sistem integrat de tratare a gazelor de eșapament. Astfel, emisiile de CO2 sunt în medie mai mici cu 15 grame pe kilometru decât la generația anterioară, de unde și sufixul "clean diesel" adăugat noului motor. Audi susține că noul propulsor combină pentru prima dată în istorie un convertor catalitic cu sistem de depozitare pentru noxe cu un filtru de particule și injecție de tip SCR (Selective Catalytic Reduction).
